Treceți la conținutul principal

Jurnal de vânzătoare: turiștii și răbdarea

Oricât de proști sunt românii când merg pe undeva la scăldat ori schiat, desele întâlniri cu turiștii străini la tine-acasă îți dau de gândit. Nu, poate că nu românii sunt ciuma de care trebuie să se ferească toată lumea. Poate că e infinit mai rău să ai de-a face cu vestici cărora li se spune, la îmbarcare, că merg într-o lume săracă și tristă unde lumea abia de a coborât din copaci și tocmai ce-a ieșit din grote.


Pentru că asta reflectă atitudinea lor exclamativă: Oh my God, they have books in English!!!, Wow, guys, this city looks amazing!, Unbelievable, you have this in Romania too!, I cannot believe you speak English! sau, cu dezamăgire și țipând un pic: You do not speak English, do you?!?

Ăștia sunt fix ăia care-ți înhață ceva de pe raft și se grăbesc spre ieșire. După care te duci și le zici Have you paid for that? și care-ți răspund, testându-ți inteligența și așteptările: Oh, but I did not realize I had to pay for it! sau Oh, I was supposed to pay for it here?

Tot turiștii străini se țigănesc pentru un semn de carte. Costă 1 leu sau 2, dar ei îl vor gratis: Come on, you can offer it to me! Păi bine, bă nemțoi, if I offer a bookmark fiecărui cerșetor care face ca tine, salariul meu de sub-om n-o să se mai poată duce pe chirie în proporție de 85%, o să se ducă pe semnele de carte pe care le șutiți voi. 

Și dacă, Domnul ferească, nu le rânjești cu amabilitate când îți cer 200 de clarificări asupra unei chestii care nu te privește, deci pe care - implicit - n-ai de unde s-o știi, pari cam hater și nu te bucuri că ei vin să-ți salveze glia și economia făcând-o pe turiștii. 

Mai mult, ești nesimțit și nu vrei să-ți promovezi țara - clar asta înseamnă faptul că tu chiar nu știi unde e locația X, crâșma Y de i-a fost recomandată pe net de către un prieten al unui amic, monumentul dintr-un alt oraș despre care el crede că-i aici și niciunde-n altă parte, că așa crede el și nu renunță la opinie, că vesticii nu renunță niciodată, la nimic.

În aste cazuri, mai bine îți urli-n cap „răbdareeee, răbdareee” decât să te iei la biciuire verbală cu împricinații. Nu de alta, dar n-o să înțeleagă nimic și-n final tot tu faci de căcat nația asta - numai atât o să priceapă sus-amintiții.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.