Jurnal de vânzătoare: turiștii și răbdarea

Oricât de proști sunt românii când merg pe undeva la scăldat ori schiat, desele întâlniri cu turiștii străini la tine-acasă îți dau de gândit. Nu, poate că nu românii sunt ciuma de care trebuie să se ferească toată lumea. Poate că e infinit mai rău să ai de-a face cu vestici cărora li se spune, la îmbarcare, că merg într-o lume săracă și tristă unde lumea abia de a coborât din copaci și tocmai ce-a ieșit din grote.

Pentru că asta reflectă atitudinea lor exclamativă: Oh my God, they have books in English!!!, Wow, guys, this city looks amazing!, Unbelievable, you have this in Romania too!, I cannot believe you speak English! sau, cu dezamăgire și țipând un pic: You do not speak English, do you?!?

Ăștia sunt fix ăia care-ți înhață ceva de pe raft și se grăbesc spre ieșire. După care te duci și le zici Have you paid for that? și care-ți răspund, testându-ți inteligența și așteptările: Oh, but I did not realize I had to pay for it! sau Oh, I was supposed to pay for it here?

Tot turiștii străini se țigănesc pentru un semn de carte. Costă 1 leu sau 2, dar ei îl vor gratis: Come on, you can offer it to me! Păi bine, bă nemțoi, if I offer a bookmark fiecărui cerșetor care face ca tine, salariul meu de sub-om n-o să se mai poată duce pe chirie în proporție de 85%, o să se ducă pe semnele de carte pe care le șutiți voi.

Și dacă, Domnul ferească, nu le rânjești cu amabilitate când îți cer 200 de clarificări asupra unei chestii care nu te privește, deci pe care - implicit - n-ai de unde s-o știi, pari cam hater și nu te bucuri că ei vin să-ți salveze glia și economia făcând-o pe turiștii.

Mai mult, ești nesimțit și nu vrei să-ți promovezi țara - clar asta înseamnă faptul că tu chiar nu știi unde e locația X, crâșma Y de i-a fost recomandată pe net de către un prieten al unui amic, monumentul dintr-un alt oraș despre care el crede că-i aici și niciunde-n altă parte, că așa crede el și nu renunță la opinie, că vesticii nu renunță niciodată, la nimic.

În aste cazuri, mai bine îți urli-n cap „răbdareeee, răbdareee” decât să te iei la biciuire verbală cu împricinații. Nu de alta, dar n-o să înțeleagă nimic și-n final tot tu faci de căcat nația asta - numai atât o să priceapă sus-amintiții.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Experimentul „Fluturi”

Mă știți, sunt librar. Citiți regulat Jurnalul de librar de pe Serial Readers , acolo unde mai scriu și câte o recenzie atunci când nu povestesc despre detaliile vieții dintr-o librărie. Ei, tocmai locul de muncă m-a făcut să încep să citesc o carte care era pe primul loc pe lista cu „niciodată” - da, funcționez și pe bază de prejudecăți uneori - și anume Fluturi de Irina Binder. Pentru că toată lumea se isterizează cumplit pentru apariția celui de-al treilea volum, iar eu am răspuns de câte 200 de ori pe zi în ultima săptămână la întrebarea „aveți Fluturi ?”. foto: Anna Antal

Citiți mai multe

„Anomalii” sau ce se întâmplă când lumea pe care o știm e înlocuită malefic

Îmi plac distopiile. Îmi plac posibilitățile post-apocaliptice. Îmi place să-mi imaginez worst case scenario pentru că eu cred că, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem acolo. Chiar acolo, la varianta cea mai rea dintre toate cele posibile. Nu vreau să amintesc acum de convingerile mele paranoide, nu vreau să mă leg de coaliții, de prevestirile din Povestea Slujitoarei , de exemplu, sau de cele din Oryx și Crake sau din O mie nouă sute optzeci și patru sau din atâtea altele, care-n ultimii ani parcă se materializează în fața ochilor noștri cu o rapiditate mai mare decât cea cu care ai spune: „ce naiba s-a întâmplat cu drepturile omului?”. Anomalii , apărută în 2017 la Herg Benet, e despre speranțele și așteptările oamenilor, mai ales cele ale adolescenților, toate acestea versus realitatea în fața căreia se trezesc, de cele mai multe ori siderați, îngroziți să afle că sunt altfel decât credeau. În acest caz, într-o lume post-dezastru, supraviețuirea înseamnă supunere și...

Citiți mai multe

„Cînd tatăl tău e mai în vârstă decît tine exact de două ori”, de Mihail Vakulovski

Să muriți de nervi că eu am citit toate cele 3 volume din ceea ce se poate numi seria Tovarăși de cameră și voi nu! Glumesc, să nu moară nimeni, că ne trebuie oameni. Ca să aibă cine citi pe lumea asta tristă, neagră de jeg, murdară-n sufleți, desigur. Nu-i bai, că-n curând se lasă la apă și volumul al II-lea, dar și al III-lea, că acum se găsește numai rockman -ul 1 - și ăla destul de greu. Plec de la premisa că Tovarăși de cameră a fost citit de toată lumea. Sau măcar de multă lume. Astfel încât continuarea, Cînd tatăl tău e mai în vîrstă decât tine exact de două ori (CDPL, 2015), e un must-read. Nu că vreau să zic că e mai bună decât prima parte... dar da, asta vreau să zic. Dacă prima mi-a plăcut mult, a doua trebuie să beneficieze de ceva superlative ca să simt că am descris cum merita.