Treceți la conținutul principal

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”


Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 

Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 

S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.


Sper că nu neatenției mele se datorează faptul că nu te-am văzut prin literatura noastră până acum. Cum de ai ajuns aici, la momentul Poezii pentru văduve?
M-o enervat un fost. Și uneori actualu. Și-un iepure. Și niște trenuri și filme.


De ce editura Herg Benet?
Numa ei m-o băgat in seamă, na.


În poezie omori oameni (în moduri inventive, care sincer îmi plac mult). Există vreo urmă de violență în viața ta reală, de zi cu zi? Mi te imaginez aruncând cu tigăi pline cu ulei încins după cine nu-ți convine. Și totuși sunt convinsă că nu faci asta? Unde e adevărul?
O cert pe bunica dacă nu-mi face gogoși sau clătite și dacă-mi face o cert iar că îs tot timpu la cură de slăbire și mă vrea grasă. 

Care-i chestia cu pseudonimul? Eu îmi imaginez, nu știu de ce, că e numele de fată al bunicii tale.
Al ei îi mai nașpa, Eliana. Wtf? Tot timpu râd c-o fost tată-su beat.

Cu ce te ocupi în prezent și cât din ceea ce faci are legătură cu scrisul?
În prezent îs la pensie de boală fără drept de muncă, așa că timp de scris am, numa chef rar.

Presupun că sunt și-or să mai fie oameni care să nu înțeleagă ceea ce faci tu sau ceea ce vor să facă poeziile tale, care poate nu au auzit de Tim Burton, de exemplu. Nu cred, dar zic și eu. Cum le-ai „traduce” acestor oameni literatura ta și scopul ei, dacă aceasta are un scop?
Apăi probabil îs oamenii fals pudici care stau cu pula-n gură toată ziua prin casă da când ies din casă o scot. Nu le traduc nimic, dă-i în sloboz.

Inevitabilă e întrebarea: ce faci de acum înainte, literar vorbind? Poezii pentru văduve a fost un experiment sau îți asumi rolul de scriitor de acum înainte? Faci planuri, schițe pentru cum o să arate următoarele cărți?
Mai încerc, da aștept să mă mai enerveze careva.

Care sunt cele mai suprinzătoare reacții după apariția poeziilor pentru văduve?
De rău am dat vreo 2 ignore, da poate numa că eram la PMS. Surprinzător, de bine-o fost tare multe și tot felu de oameni s-o simțit cumva apărați de ceea ce fac eu. Bine, mai mult femeile și un amic, Marcel, pentru că am o poezie care  se cheamă așa și-i despre un paianjen care-și face laba.

Care-i cea mai mișto carte pe care ai citit-o vreodată în viața asta și de ce ți se pare așa?
Dacă zic Harry Potter mă linșează ăștia și iese lumea-n stradă, așa că o să zic Femeia în alb că am citit-o de vreo 44 de ori când eram mică. 


Sursă foto: Marcica Belearta

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...

Impulsul necesar pentru schimbări vitale - „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, Cristina Nemerovschi

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată - am început să citesc cartea asta fără nicio așteptare, cumva convinsă totuși că știu ce urmează să se întâmple, că am ghicit „rețeta” succesului literar al Cristinei Nemerovschi și că nu mă poate surprinde nimic privitor la structură, liniile mari ale poveștii. Și m-am înșelat. Și mă bucur enorm de faptul că literatura poate face asta, să te surprindă mereu și mereu.  Încă de la primele pagini m-am gândit la Muntele vrăjit și la Pădurea norvegiană , la Thomas Mann și la Haruki Murakami, doi autori care-mi sunt dragi sincer și ale căror cărți ar putea fi folosite uneori pentru a mă descrie pe mine, cu tot inexplicabilul și absurdul din mine. Așa aberantă (și simpatică) sunt și eu.