Sinceritatea feminină și existența post-maternă în poezie - Denisa Duran, „Învelit în propriul corp”

Învelit în propriul corp mi-a plăcut foarte mult, am citit-o dintr-o suflare și părerea mea despre scrisul autoarei s-a dus iarăși sus de tot; coborâse când am citit Dorm, dar stau cu tine, care nu mi-a plăcut dintr-o serie de motive subiective - prea mult lacrimogen și hormonal de la o proaspătă mamă care nu mai vede nimic altceva în jur decât propriul urmaș.

foto: Anca Zaharia

Învelit în propriul corp a apărut la editura Cartea Românească în 2016. E nou-nouță, cu copertă la fel de frumoasă ca toată colecția de poezie de la editura asta și reprezintă a cincea carte a Denisei Duran.

Spre deosebire de cartea precedentă (unde primau sentimentele materne, o grijă excesivă, o duioșie aproape enervantă și entuziasm pentru fiecare detaliu pe care eu nu l-am considerat neapărat relevant), aici avem o carte scrisă de o femeie care își asumă acest rol în primul rând. Este iubită, se comportă ca o iubită, este conștientă de farmecele sale, de dorințe, de vulnerabilitățile în fața partenerului și a lumii.

Când îmi scrii -

o mică bucurie ascunsă

într-o tristețe (pag.15)

Dorul de tine

stă între mine și

dragostea dintâi

ca o folie de plastic

pe-o grămadă de ouă. (pag.16)

Dorul, durerea, tristețea pasageră și bucuriile de moment se împletesc într-o tiradă de versuri excelente; scurte și concise, ușor voalate și totuși la obiect.

Merg prin dimineața lipicioasă

de parcă aș avea un prosop ud pe față. (pag.14)

Mi s-a părut și mai curajoasă, și mai umană decât amintita carte precedentă, este mai sinceră cu cititorul, este un fel de confesiune a unei persoane care marchează treptat trecerea prin niște etape distincte din propria-i existență, mereu întretăiată de viețile celorlalți, iar asta o face cu atât mai interesantă.

Bucățile de viață cu care vine în contact reușesc să alcătuiască un nou sens, pe care ea îl trăiește cu suișuri și coborâșuri și cu sinceritatea pe care am apreciat-o atât de mult. Denisa Duran demonstrează că, pentru o mamă, există viață de femeie și după primii ani de viață ai copilului - iar transformarea acestei experiențe în literatură este un gest de bunătate față de noi, cititorii și restul lumii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rebeli nefericiți ce vor să schimbe lumea - „După cutremur”, Haruki Murakami

Sunt la a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și Geezus , l-aș lua acasă și pe omul ăsta! Am scris despre Pădurea norvegiană aici , despre La sud de graniță, la vest de soare aici , iar despre În noapte plănuiesc să scriu curând. Cea de a patra carte citită este După cutremur , despre care încerc să vă vorbesc azi calm și așezat, nu cu entuziasm vecin cu isteria, așa cum îmi vine. Obsesia a început în urmă cu doar vreo două luni. După cutremur a apărut în anul 2000, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2006, apoi și în colecția Top 10+, tot de la Polirom, în 2014.

Citiți mai multe

Impulsul necesar pentru schimbări vitale - „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, Cristina Nemerovschi

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată - am început să citesc cartea asta fără nicio așteptare, cumva convinsă totuși că știu ce urmează să se întâmple, că am ghicit „rețeta” succesului literar al Cristinei Nemerovschi și că nu mă poate surprinde nimic privitor la structură, liniile mari ale poveștii. Și m-am înșelat. Și mă bucur enorm de faptul că literatura poate face asta, să te surprindă mereu și mereu. Încă de la primele pagini m-am gândit la Muntele vrăjit și la Pădurea norvegiană , la Thomas Mann și la Haruki Murakami, doi autori care-mi sunt dragi sincer și ale căror cărți ar putea fi folosite uneori pentru a mă descrie pe mine, cu tot inexplicabilul și absurdul din mine. Așa aberantă (și simpatică) sunt și eu.

Citiți mai multe

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș...